joi, 30 octombrie 2008

Nimic

Mai lasa-ma sa stau un minut...nici o secunda in plus..stai pentru un minut si ascunde orice urma de regret, sterge trecutul..ascunde vitorul si opreste prezentul. Cat calm, ce liniste...ce frumos e Nimicul..Ce sigur e vidul, ce ademenitor e intunericul..

miercuri, 29 octombrie 2008

Vreau....


e seara, e liniste si ca de obicei o melodie se aude pe fundal...e acolo doar ca sa nu fie liniste deplina..nu o mai aud..nu o mai inteleg...doar rasuna undeva in surdina..e monotona .Eu nu mai sunt aici...nu... Ma uit la fragment si vad un cuvant ce se repeta: nu. Duce cu gandul la nulitate..dar nu e asa , duce cu gandul la tristete..poate ,duce cu mintea la singuratate?...sigur, insa nu asta e scopul ci ma gandesc unde dispare seara persoana de peste zi?Tot ce e da peste zi , devine nu seara.: Un chicot devine oftat, o melodie devine un zumzet iar gandurile prind viata..as vrea acum sa le fac sa taca..sa le sterg, ziua e asa usor sa fug de ele..e asa simplu, le pierd doar cu un gest insa seara, patul ma imobilizeaza iar ele imi gauresc mintea ca un holsurub din autofiletanta tatei, peretii . Tata...oare unde e? dar mama? oare se gandesc la mine? caci eu ma gandesc la ei in fiecare zi...si as vrea sa pot spune: VA IUBESC! dar nu pot, nu am facut-o niciodata asa cum as vrea, iar cand am spus-o nu suna asa cum trebuie..totusi ...nici mama si nici tata nu sunt scopul postarii.
Scopul: EU! Sunt egoista..macar aici pot fi , caci in viata nu imi iese, dar aici refuz.REFUZ LUMEA, REFUZ TOT! acum vreau sa fiu eu...si totusi nu...Nu vreau sa fiu eu,..vreau sa fug de mine...vreau sa evadez, vreau o experienta din aceea extracorporala sa mi se ridice sufletul si sa imi priveasca corpul de jos, vreau...vreau sa infrunt ceea ce e rau...VREAU ,VREAU , VREAU..si ce folos?

inca ceva ce nu se poate


Azi vreau sa zbor...as vrea uneori sa am aripi: tacerea mi-e mormant si as vrea sa pot sa ma ridic deasupra, ori sa ma scufund adanc oriunde numai nu aici. Insa azi dorinta de a zbura mi-a invadat creierul asa cum imi navaleste sangele in obraji de fiecare data cand fac ceva gresit si nu o pot ascunde. Asa e si cu dorinta mea de a ma ridica de pe pamant nu o pot ascunde. Nu imi mai ajunge pamantul..ma sufoca, nu imi da aer destul asa ca vreau sa plutesc ...sa levitez in atmosfera unde sa am destul aer pentru a putea gandi sau simti sau oricum ar fi dar sa fie undeva deasupra..deasupra ta,deasupra voastra.Ma sufocati!
Aseara spuneam k imi aud iar gandurile...da..si sunt asa multe si asa confuze,asa ca fug iar, ca intotdeauna, ma indepartez(pacat ca nu zbor)..poti simti cat de departe sunt? ma mai poti vedea? pentru k eu am incetat sa o fac demult...

marți, 28 octombrie 2008

Abandonare


Astazi ma gandeam de ce ma incanti atat de mult..ce ai tu si nu are altcineva.Raspunsul: abandonare. Cat de usor era sa ma abandonez in tine, sa ma pierd in ochii tai, sa ma pierd in bratele tale: asfi putut sta asa cu orele, nemiscata ... da, asta era raspunsul: ABANDONARE. Ce dulce poate suna cuvantul asta ... Astept clipa cand o sa ma pot abandona iar in alta persoana pana atunci invat sa ma abandonez in mine, in propriile mele ganduri....Dupa mult timp , le pot auzi iar si e oricum mai bine decat sa aud pe altii.

duminică, 26 octombrie 2008

Care e treaba cu noptile?


Este duminica seara abia, insa urmeaza lunea, ceea ce ma face sa ma intreb: oare care e treaba cu noptile de luni?Pentru mine aceste nopti sunt cele mai deprimante, sunt serile in care decad cel mai mult pe plan moral, luni seara singuratatea e mai apasatoare ca niciodata.Oare e pentru ca incepe o noua saptamana, pentru ca odata cu lunea mai incepe, teoretic, inca o saptamana de chin, inca 7 zile in care deschid ochii dimineata si ma gandesc ca nu am pentru ce sa ma ridic din pat? Nimic din lumea de afara nu ma imbie sa ies, sa renunt la noapte...pe cat de greu adorm pe atat de dulce mi se pare somnul cand in final reusesc sa ma abandonez in el.Totul e posibil in vis, iar eu visez in fiecare seara.Poate asta e motivul pentru care nu vreau sa ma mai trezesc vreodata.In acest taram totul e posibil, e sigur, e asa cum vreau eu sa fie. Am inceput sa imi dezvolt capacitatea de a-mi selecta visele: cand ceva nu imi place deschid ochii pentru a sterge acea scena pentru ca mai apoi sa ii inchid iar reluand de unde ma simteam eu comfortabil, sau poate doar pentru a repeta acelasi scenariu iar si iar...ciudat. Insa asta nu are nici o legatura cu motivul pentru care urasc lunea. Inca ma gandesc la asta. Nu stiu daca timpul care urmeaza ma sperie sau gandul ca a mai trecut o saptamana si eu tot nu gasesc motive sa ma ridic dimineata din pat.
Ceea ce ma sperie in aceasta situatie este ca intr-o zi chiar o sa cedez gandului ca nu am de ce sa ma ridic si o sa raman acolo...o sa visez etern. Asta ar insemna insa ca nu o sa mai pot sterge ceea ce nu imi place sau sa revisez ceea ce imi ofera liniste si pace. Acea reverie in care sa ma afund cu totul ar mai exista?
Intreaga idee ma duce cu gandul la moarte, nu sinucidere ci moartea normala, fireasca, insa nu acest tip de moarte imi da de gandit, ci acea moarte morala. Cea din urma am experimentat-o de multe ori.Moartea fizica ma sperie doar prin prisma faptului ca nu pot sa nu ma gandesc ce se va intampla cu mine, cu noi?

introducere


Am vrut sa scriu undeva poate din ideea ca astfel nu o sa imi pierd gandurile , pentru ca nu vreau sa imi uit starile si mai ales pentru ca indiferent de ce sustin : imi place sa scriu. E cea mai usoara metoda de evadare: nu vreau sa plac nimanui si nu am nevoie sa intru in gratii cuiva, e simplu: scriu pentru mine si o fac pe un blog pentru ca uneori as vrea sa spun cuiva aceste stari..si asa e simplu: sincer si anonim:D

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Tacere


Noaptea aluneca usor peste oras…totul este inundat in intuneric iar ecouri incep sa se auda iar…ecouri, soapte, oameni sforaind sau poate nu. Poate asta e sunetul pe care il pot scoate: singurul lucru pe care inima lor inasprita il poate emite prin faringele ce a scos prea multe sunete inutile.Poate asta este singurul lucru sincer care il va scoate gatul lor vreodata..si nici acesta nu e deschis, ci e infundat. O nara il astupa,insa, e singurul lucru real pe care il pot spune , pe care nu il pot controla…cel mai adevarat…Acest sunet gajait …Sau poate asa ar trebui sa le sune vocea: un sunet infricosator,hilar sau chiar straniu .Poate asta sunt si ei de fapt .Si totusi din toate aceste sunete unele se disting mai bine: unele tipate,altele doar soptite,dar care se vor auzite. Si totusi nu se pot transmite;Insa seara, cel care se aude cel mai bine este sunetul pe care o inima neodihnita il poate scoate.Apropie-te si incet vei auzi cel mai dulce si totusi cel mai infiorator lucru..Ascult-o doar o secunda., dar vino destul de aproape….ai curaj..stii ce se aude?
Daca esti destul de aproape o auzi cum moare, cum se sparge cu fiecare secunda .Usor, silentios si totusi fatal…acel mic cutremur ce are loc in acea inima neodihnita e cel mai trist lucru pe care il poti auzi vreodata…In urmatorul moment : liniste…nimic nu se aude …si apoi urmeaza cel mai ascutit tipat…e constiinta..ii moare perechea.Si voci iar incep sa suiere.. e doliu…e negru..e trist ,e singur..Noaptea acopera tot.Nimeni nu va sti dimineata ..nimeni nu va intreba ce inima a mai murit..nu/…toti se vor trezi si isi vor vedea de ale lor…vieti minuscule , insignifiante.Si totusi asta va fi maine.
ACUM E NOAPTE…
Iar eu…eu am curajul sa ma apropii..sa incerc sa ascult acel sunet…sa incerc sa il gasesc.E asa departe si totusi e aproape…stai…nu sufla…. Mi se pare cunoscut..E o soapta…fugi!! Nu veni aproape…nu analiza..nu ma lasa sa mor si la auzul acelor ultime soapte disperate se aude si ultimul tipat…e ascutit si acopera noaptea…si inca se aude…si am realizat…Am murit…in seara asta a fost inima mea ce si-a ingropat mizeria …ce m-a ingropat… .
Si totusi sunt inca aici…fara inima…cu o farama de constiinta si …si mai ce?Aaa…si noaptea. Inca o noapte se arunca in fata mea…inca un val negru acopera totul, insa daramata, nu mai aud ecouri sau voici ci aud….: TACERE,si.. indoliata, as vrea sa inchid ochii sa acopar aceasta tacere cu una mai dulce , pierduta in visare, insa nu pot…Nu stiu ce e de ma impiedica: emotie, insomnie , neliniste , sau poate frica ca moartea inimii este de data asta definitiva, ca inima mea nu va mai renaste din cenusa ca pasarea Phoenix? Nu o pot denumi, dar ceea ce stiu este ca nu ma lasa sa imbratisez a noptii tacere.Orele trec greu , timpul parca ar vrea sa stea in loc, iar mintea mea este imprastiata in patru zari, macinata de ganduri fara sens, fara noima… aruncate sau chiar uitate in coltisorul acela mic de constiinta care a mai ramas.Ciudat cum resturile ramase devin brusc mai vii..mai aprinse, mai recente,mai dureroase.
As vrea sa le adun, sa le transform in ceva concret…Oare de ce nu e posibil?De ce trebuie sa fie asa greu si propriile ganduri sa ti le aduni?Oare si mintea tine doliu?Oare e pentru ca mi-a murit inima?
Hmm, avem pretentia ca altii sa fie sinceri cu noi, sa ne spuna adevarul, cand de fapt nici macar noi insine nu putem fi sinceri cu persoana noastra… E bizar, uneori poti cunoaste, totusi, mai bine pe altcineva decat pe tine insuti.Ce trist….la fel de trist ca noaptea asta..la fel de trist ca sunetul pe care noaptea a inceput iar sa il emita-nu mai tine doliu-.Parca e …parca e o soapta ce se pierde odata cu fiecare secunda, dar… se repeta, e monoton , la fel ca noaptea.Insa daca se pierde oare imi renaste inima?Oare va mai fi iar cum a fost?
Oare viata e chiar asa zbuciumata? Sincer, nu vreau sau nu pot sa cred asta..fiecare isi face viata cum vrea, dar noi, avem placerea insangerata –parca suntem marcati, la fel ca vitele- sa ne complicam singuri viata. Ne plac saradele, toti purtam cate o masca.As vrea sa am un ciocan…Unul cu care sa sparg aceste masti de gheata, imobile, ce nu tradeaza emotii-sa vad ce cred oamenii cu adevarat.Oare sunetul gajait din timpul somnului ar deveni sunetul ce unii l-ar scoate zilnic in loc de cuvinte articulate?Oare ce ar fi daca am ramane fara masti?Ar izbucni razboaie, sau am avea pace pentru totdeauna?Multe intrebari…raspunsuri putine..poate le voi afla vreodata, dar in alta noapte tacuta pentru ca acum aud din nou ecouri…am renascut pentru a muri iar,in alta noapte.