Stiu de ce imi pare rau, nu e neaparat vorba de ceea ce am facut eu sau lumea ci ma gandesc la fiinta umana, in general.Uneori avem tendinta sa ne credem infailibili si totusi..sa dam gres e acel lucru la care ne pricepem cel mai bine. Credem ca Dumnezeu ne-a pus "stapani" peste pamant, cand de fapt el ne-a facut robi ai acestuia. Gandim ca avem ratiune si vointa; de fapt, suntem sclavi ai instinctelor, sentimentelor si dorintelor. Nimic nu ne este de ajuns niciodata si nimic nu ne poate multumi indeajuns incat sa spunem ca suntem fericiti cu adevarat.Am uitat sa ne bucuram de lucrurile marunte, sa fim fericiti pentru simplul fapt ca existam si pentru ca indiferent de cat de inlantuiti suntem de frustrarile noastre, totusi, SUNTEM si asta e lucrul cel mai important.Vorbind de fericire, nu stim sa o pretuim...Daca pui un om sa iti spuna trei momente in care s-a simtit cu adevarat fericit in viata lui acesta nu va sti, sau, iti va spune ca intotdeauna a existat ceva care l-a impiedicat sa fie cu adevarat implinit. Pune-l ,insa, sa iti spuna momente in care a fost nefericit si iti va putea insira povesti intregi, ar putea scrie romane despre nefericire si nici macar o scrisoare despre fericire. Ajungem sa sanctificam durerea psihica pentru ca o simtim mai ascutita si mai iute decat fericirea ,insa uitam sa glorificam oponenta acesteia , uitam sa multumim pentru caldura si sentimentul de siguranta si comfort pe care aceasta ni-l insufla; doar pentru ca suntem oameni si niciodata nu ne este ceva cu totul de ajuns...Nici macar durerea nu ne e suficienta, pentru ca ne cauzam singuri din ce in ce mai multa. Ati observat vreodata ca de fiecare data cand suntem fericiti ,noi facem ceva ca sa distrugem acea stare? Stiti, cel mai mare dusman al omului nu e omenirea ci el insusi, cu imaginatia sa debordanta care de fiecare data cand intalneste acel sentiment molatic si placut incepe sa o ia razna si sa gaseasca lucrurile in neregula cu acel moment, acea stare sau chiar acea traire. Se spune ca dragostea e oarba, insa e gresit, pentru ca nu ea e oarba; ci, imaginatia in acele momente calme incepe sa isi antreneze valurile si incepe sa nascoceasca povesti, astfel incat atunci cand ea ajunge sa isi tese panza si sa o intinda, deja iubirea paleste si ajungem sa vedem toate defectele celuilalt.Insa aici e o mica problema , iubirea nu e oarba decat in acceptia noastra. Ea ar trebui de fapt sa insemne altceva...iubirea ar trebui sa insemne sa cunosti defectele celuilalt, sa le vezi chiar mai critic decat ceilalti si sa le accepti ...asta ar trebui sa insemne de fapt " TE IUBESC", iti stiu defectele si calitatile, ti le recunosc, insa te iubesc cu atat mai mult pentru ele , deoarece ele te intrupeaza pe tine. Ar trebui sa inlocuim aceste 2 cuvinte care oricum si-a pierdut valoarea pentru ca le spunem mult prea usor, cu fraza: Iti cunosc defectele si totusi nu fug de tine ci stau..Candva cineva m-a "criticat" , spunandu-mi o parte din defectele mele dar incheind cu fraza si eu totusi sunt langa tine, atunci m-am suparat si nu mi-am dat seama ca acele cuvinte au fost mai valoroase decat oricare te iubesc sau tin la tine sau orice alta fraza care m-ar fi bucurat.Oricum, sentimentele astea sunt relative pentru ca noi ca oameni suntem astfel, ne credem mari si tari insa suntem fiintele cele mai demne de mila care pot exista. Suntem patetici prin insasi natura noastra, pentru ca avem nevoie de acceptarea celorlalti pentru a ne simti oameni, pentru ca am face orice pentru un comfort material si totusi nu facem nimic pentru cel psihologic, pentru ca ne credem stapanii pamantului, insa in loc sa il protejam, il distrugem , pentru ca ..pentru ca...si lista ar putea continua...pentru asta imi pare rau...pentru noi ca specie, pentru patetismul din noi si pentru fragilitatea care ne formeaza ca homo sapiens. Insa, am spus k instinctele, sentimentele si pasiunile ne fac slabi si supusi damnarii, dar, tot acestea, daca am invata sa le pretuim si sa le mai cedam uneori, sa nu fim asa rigizi, tot ele ne-ar putea ridica la rangul de zeitati...pentru ca ceea ce ne face diferiti nu este ratiunea, ci simtirea.In concluzie, imi pare rau pentru fiecare dintre noi...
