duminică, 23 noiembrie 2008

Omul , infailibil sau patetic?


Stiu de ce imi pare rau, nu e neaparat vorba de ceea ce am facut eu sau lumea ci ma gandesc la fiinta umana, in general.Uneori avem tendinta sa ne credem infailibili si totusi..sa dam gres e acel lucru la care ne pricepem cel mai bine. Credem ca Dumnezeu ne-a pus "stapani" peste pamant, cand de fapt el ne-a facut robi ai acestuia. Gandim ca avem ratiune si vointa; de fapt, suntem sclavi ai instinctelor, sentimentelor si dorintelor. Nimic nu ne este de ajuns niciodata si nimic nu ne poate multumi indeajuns incat sa spunem ca suntem fericiti cu adevarat.Am uitat sa ne bucuram de lucrurile marunte, sa fim fericiti pentru simplul fapt ca existam si pentru ca indiferent de cat de inlantuiti suntem de frustrarile noastre, totusi, SUNTEM si asta e lucrul cel mai important.Vorbind de fericire, nu stim sa o pretuim...Daca pui un om sa iti spuna trei momente in care s-a simtit cu adevarat fericit in viata lui acesta nu va sti, sau, iti va spune ca intotdeauna a existat ceva care l-a impiedicat sa fie cu adevarat implinit. Pune-l ,insa, sa iti spuna momente in care a fost nefericit si iti va putea insira povesti intregi, ar putea scrie romane despre nefericire si nici macar o scrisoare despre fericire. Ajungem sa sanctificam durerea psihica pentru ca o simtim mai ascutita si mai iute decat fericirea ,insa uitam sa glorificam oponenta acesteia , uitam sa multumim pentru caldura si sentimentul de siguranta si comfort pe care aceasta ni-l insufla; doar pentru ca suntem oameni si niciodata nu ne este ceva cu totul de ajuns...Nici macar durerea nu ne e suficienta, pentru ca ne cauzam singuri din ce in ce mai multa. Ati observat vreodata ca de fiecare data cand suntem fericiti ,noi facem ceva ca sa distrugem acea stare? Stiti, cel mai mare dusman al omului nu e omenirea ci el insusi, cu imaginatia sa debordanta care de fiecare data cand intalneste acel sentiment molatic si placut incepe sa o ia razna si sa gaseasca lucrurile in neregula cu acel moment, acea stare sau chiar acea traire. Se spune ca dragostea e oarba, insa e gresit, pentru ca nu ea e oarba; ci, imaginatia in acele momente calme incepe sa isi antreneze valurile si incepe sa nascoceasca povesti, astfel incat atunci cand ea ajunge sa isi tese panza si sa o intinda, deja iubirea paleste si ajungem sa vedem toate defectele celuilalt.Insa aici e o mica problema , iubirea nu e oarba decat in acceptia noastra. Ea ar trebui de fapt sa insemne altceva...iubirea ar trebui sa insemne sa cunosti defectele celuilalt, sa le vezi chiar mai critic decat ceilalti si sa le accepti ...asta ar trebui sa insemne de fapt " TE IUBESC", iti stiu defectele si calitatile, ti le recunosc, insa te iubesc cu atat mai mult pentru ele , deoarece ele te intrupeaza pe tine. Ar trebui sa inlocuim aceste 2 cuvinte care oricum si-a pierdut valoarea pentru ca le spunem mult prea usor, cu fraza: Iti cunosc defectele si totusi nu fug de tine ci stau..Candva cineva m-a "criticat" , spunandu-mi o parte din defectele mele dar incheind cu fraza si eu totusi sunt langa tine, atunci m-am suparat si nu mi-am dat seama ca acele cuvinte au fost mai valoroase decat oricare te iubesc sau tin la tine sau orice alta fraza care m-ar fi bucurat.Oricum, sentimentele astea sunt relative pentru ca noi ca oameni suntem astfel, ne credem mari si tari insa suntem fiintele cele mai demne de mila care pot exista. Suntem patetici prin insasi natura noastra, pentru ca avem nevoie de acceptarea celorlalti pentru a ne simti oameni, pentru ca am face orice pentru un comfort material si totusi nu facem nimic pentru cel psihologic, pentru ca ne credem stapanii pamantului, insa in loc sa il protejam, il distrugem , pentru ca ..pentru ca...si lista ar putea continua...pentru asta imi pare rau...pentru noi ca specie, pentru patetismul din noi si pentru fragilitatea care ne formeaza ca homo sapiens. Insa, am spus k instinctele, sentimentele si pasiunile ne fac slabi si supusi damnarii, dar, tot acestea, daca am invata sa le pretuim si sa le mai cedam uneori, sa nu fim asa rigizi, tot ele ne-ar putea ridica la rangul de zeitati...pentru ca ceea ce ne face diferiti nu este ratiunea, ci simtirea.In concluzie, imi pare rau pentru fiecare dintre noi...

Imi pare rau


Azi imi pare rau, dar nu stiu pentru ce sau de ce...o urma de regret mi-a umbrit constiinta..Nu e nimic deosebit dar imi pare rau...Azi imi cer iertare..mie, tie, voua, vietii.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Gri


Ciudat, dar de cand e tata acasa am o dispozitie foarte buna.Azi am facut testarea psihologica ptr carnetul de soferi si m-a pus sa desenez un copac...si am desenat si dupa mi se zice: ai nevoie de afectivitate de fapt ca sa citez:" suferi de un deficit de afectivitate" si asta dupa doar un copac desenat...oare ce ar spune daca ar citi aici? In fine...ma gandeam zilele astea la copilarie si la viata la tara cum era cand mergeam la bunica vara si la viata in oras...e asa gri...adica orasul pare gri..Pare doar un zid despartitor intre monotonie si placere...vb filozofului Mill: fericirea= placere si satisfacerea acesteia.Momentan griul acestui oras mi se pare ca impiedica acea placere a trairii vietii in adevaratul sens al cuvantului.Griul asta ma duce cu gandul la moarte..Singurul lucru colorat pe care il vad sun toate acele "fite autohtone" platinate, cu mult roz pe buze si trase la xerox si ma duc cu gandul la decadenta..La prostie, monotonie si mai ales la ceva foarte comun, indiferent de ceea ce cred ele, si anume ca sunt interesante..candva intorceam si eu capul sa ma uit la ele , sau dupa ele.Acum, intorc capul in continuare, numai ca in directia opusa lui.Prefer griul orasului. Ma duce cu gandul la Bacovia, la moarte, la sicrie arse dar mai ales il vad ca pe ceva anarhic, dar e griul meu...E griul ce se instaleaza si in mine si sunt sigura ca e griul ce se instaleaza in fiecare om la un anumit moment , producand in acesta o ruptura si dand nastere sentimentului de indrepartare, de solitudine si de raceala.Si totusi..imi place acest gri...E anarhie, poate e haos ,dar undeva in dezordine, cand linistea coboara reusesc sa ma gasesc pe mine in aceste fasii haotice ale orasului.

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Pfff...povestea asta se afunda tot mai mult...vreau sa evadez....nu e un basm, nu are cum sa aiba happy ending indiferent de ce spune lumea...aici e sfarsitul si nu e happy deloc...eu am sfarsit cel mai rau..eu sunt cea care e vazut cu doua fete bineinteles...oricum ar fi, incepe sa ma doara exact in posterior...

joi, 13 noiembrie 2008


Azi-noapte mergeam pe strazile orasului.. era atat de pustiu, nici un suflet nu ii tulbura linistea, nici un picior de om nu ii calca asfaltul dur.Mergeam agale si ii admiram linistea...si pustietatea, atat de mult m-am identificat cu el, suntem la fel: pustii, silentiosi si duri. Nu stiu de ce dar orasul abandonat mi-a fost consolare azi-noapte, mi-a fost companie...eu ma pierdeam in linistea lui si el se lasa mangaiat de sunetul pasilor mei..doar eu ii incalcam sacritatea ce el si-o asternuse odata cu lasarea noptii.Doar respiratia mea se auzea in ecou si numai rasuflarea mea taia aerul rece. Ce pustiu..si ce solemn putea fi acest univers cristalizat. Zgomotul pasilor trada insa acea clipa sublima, ii lua din magie si totusi o acompania numai bine..stiati ca si singuratatea poate deveni companie? eu am aflat aseara, si e asa linistitoare, tocmai prin simplitatea si prin gravitatea ei..

miercuri, 12 noiembrie 2008

how you remind me


Incet, incet invat sa iti spun adio..e bine..vorba melodiei:
This time I'm mistaken
For handing you
A heart worth breaking
Dar incep sa ma ridic, si imi aduc aminte cine sunt..Nu sunt persoana care o cunosti tu, nu sunt fata care e acolo pentru tine de fiecare data cand ai nevoie si care iti suporta toate toanele,nu ...fata aia a existat doar pentru tine...Eu,( poate e doar masca mea de optimism care vorbeste acum, dar daca e asa inseamna ca ma mint singura si totusi sa o las sa vorbeasca) eu sunt cealalta, eu sunt fata care nu se implica si pentru care o relatie este buna atata timp cat nu consta in prea multa apropiere, vorba unei prietene: "tu nu esti fata aia dulce si draguta sau nici macar amabila..esti rea! si ce e mai grav este ca o faci fara sa stii, tu chiar crezi ca nu gresesti desi poti fi foarte afurisita" da...asta sunt eu..si asta o sa fiu iar de acum incolo..Invat sa zbor doar...tu ma trageai in jos, din cauza ta nu puteam zbura, insa acum , invat sa o fac..tacerea nu imi mai e cavou, visul nu imi mai e refugiu decat noaptea, fara extensii inutile pe parcursul zilei.E timpul sa imi scot din minte aceasta stare deliranta in care m-ai tarat si sa reinvat sa fiu eu: rea, scorpie, dar si persoana care te poate face sa crezi exact ce vrea ea.Intrebarea e : ma crezi?