sâmbătă, 25 octombrie 2008

Tacere


Noaptea aluneca usor peste oras…totul este inundat in intuneric iar ecouri incep sa se auda iar…ecouri, soapte, oameni sforaind sau poate nu. Poate asta e sunetul pe care il pot scoate: singurul lucru pe care inima lor inasprita il poate emite prin faringele ce a scos prea multe sunete inutile.Poate asta este singurul lucru sincer care il va scoate gatul lor vreodata..si nici acesta nu e deschis, ci e infundat. O nara il astupa,insa, e singurul lucru real pe care il pot spune , pe care nu il pot controla…cel mai adevarat…Acest sunet gajait …Sau poate asa ar trebui sa le sune vocea: un sunet infricosator,hilar sau chiar straniu .Poate asta sunt si ei de fapt .Si totusi din toate aceste sunete unele se disting mai bine: unele tipate,altele doar soptite,dar care se vor auzite. Si totusi nu se pot transmite;Insa seara, cel care se aude cel mai bine este sunetul pe care o inima neodihnita il poate scoate.Apropie-te si incet vei auzi cel mai dulce si totusi cel mai infiorator lucru..Ascult-o doar o secunda., dar vino destul de aproape….ai curaj..stii ce se aude?
Daca esti destul de aproape o auzi cum moare, cum se sparge cu fiecare secunda .Usor, silentios si totusi fatal…acel mic cutremur ce are loc in acea inima neodihnita e cel mai trist lucru pe care il poti auzi vreodata…In urmatorul moment : liniste…nimic nu se aude …si apoi urmeaza cel mai ascutit tipat…e constiinta..ii moare perechea.Si voci iar incep sa suiere.. e doliu…e negru..e trist ,e singur..Noaptea acopera tot.Nimeni nu va sti dimineata ..nimeni nu va intreba ce inima a mai murit..nu/…toti se vor trezi si isi vor vedea de ale lor…vieti minuscule , insignifiante.Si totusi asta va fi maine.
ACUM E NOAPTE…
Iar eu…eu am curajul sa ma apropii..sa incerc sa ascult acel sunet…sa incerc sa il gasesc.E asa departe si totusi e aproape…stai…nu sufla…. Mi se pare cunoscut..E o soapta…fugi!! Nu veni aproape…nu analiza..nu ma lasa sa mor si la auzul acelor ultime soapte disperate se aude si ultimul tipat…e ascutit si acopera noaptea…si inca se aude…si am realizat…Am murit…in seara asta a fost inima mea ce si-a ingropat mizeria …ce m-a ingropat… .
Si totusi sunt inca aici…fara inima…cu o farama de constiinta si …si mai ce?Aaa…si noaptea. Inca o noapte se arunca in fata mea…inca un val negru acopera totul, insa daramata, nu mai aud ecouri sau voici ci aud….: TACERE,si.. indoliata, as vrea sa inchid ochii sa acopar aceasta tacere cu una mai dulce , pierduta in visare, insa nu pot…Nu stiu ce e de ma impiedica: emotie, insomnie , neliniste , sau poate frica ca moartea inimii este de data asta definitiva, ca inima mea nu va mai renaste din cenusa ca pasarea Phoenix? Nu o pot denumi, dar ceea ce stiu este ca nu ma lasa sa imbratisez a noptii tacere.Orele trec greu , timpul parca ar vrea sa stea in loc, iar mintea mea este imprastiata in patru zari, macinata de ganduri fara sens, fara noima… aruncate sau chiar uitate in coltisorul acela mic de constiinta care a mai ramas.Ciudat cum resturile ramase devin brusc mai vii..mai aprinse, mai recente,mai dureroase.
As vrea sa le adun, sa le transform in ceva concret…Oare de ce nu e posibil?De ce trebuie sa fie asa greu si propriile ganduri sa ti le aduni?Oare si mintea tine doliu?Oare e pentru ca mi-a murit inima?
Hmm, avem pretentia ca altii sa fie sinceri cu noi, sa ne spuna adevarul, cand de fapt nici macar noi insine nu putem fi sinceri cu persoana noastra… E bizar, uneori poti cunoaste, totusi, mai bine pe altcineva decat pe tine insuti.Ce trist….la fel de trist ca noaptea asta..la fel de trist ca sunetul pe care noaptea a inceput iar sa il emita-nu mai tine doliu-.Parca e …parca e o soapta ce se pierde odata cu fiecare secunda, dar… se repeta, e monoton , la fel ca noaptea.Insa daca se pierde oare imi renaste inima?Oare va mai fi iar cum a fost?
Oare viata e chiar asa zbuciumata? Sincer, nu vreau sau nu pot sa cred asta..fiecare isi face viata cum vrea, dar noi, avem placerea insangerata –parca suntem marcati, la fel ca vitele- sa ne complicam singuri viata. Ne plac saradele, toti purtam cate o masca.As vrea sa am un ciocan…Unul cu care sa sparg aceste masti de gheata, imobile, ce nu tradeaza emotii-sa vad ce cred oamenii cu adevarat.Oare sunetul gajait din timpul somnului ar deveni sunetul ce unii l-ar scoate zilnic in loc de cuvinte articulate?Oare ce ar fi daca am ramane fara masti?Ar izbucni razboaie, sau am avea pace pentru totdeauna?Multe intrebari…raspunsuri putine..poate le voi afla vreodata, dar in alta noapte tacuta pentru ca acum aud din nou ecouri…am renascut pentru a muri iar,in alta noapte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu