marți, 23 decembrie 2008

Gata!

As fi vrut sa numesc acest ultim post pentru tine adio, dar e prea sublim si nu meriti pentru ca nu mai e nimic sublim in ceea ce te priveste, s-a terminat si totusi desi ma doare inca, ma simt mult mai linistita si mi s-a luat o greutate de pe inima...E gata si totusi sunt inca aici ... nu m-am daramat total si nici nu o sa o fac de acum ...Multumesc pentru ca ai fost un idiot si prin asta mi-ai deschis ochii...multumesc si gata!

joi, 18 decembrie 2008

ma urasc!


Azi ma urasc...de fapt ma urasc de cand tin la el..ma urasc pentru ca el a trebuit sa fie cel care sa ma schimbe si sa am faca chiar sa tin la cineva, ma urasc pentru ca imi fac griji pentru el si el tot ceea ce poate sa spuna este bine...ma urasc pentru ca stiu ca nu ii pasa si pentru ca nu pot sa fug de el...ma urasc pentru ca indiferent de ce face eu ma intorc , dar mai ales il urasc pe el pentru ca nu stie ce vrea , il urasc pentru ca ma chinuie , il urasc pentru ca nu ii pasa si il urasc pentru ca totusi se intoarce...De ce ? de ce a trebuit sa vina inapoi si sa rascoleasca iar..imi trecuse dar acum e iar la fel ...iar pentru cei care imi citesc blogul si se intreabau de ce nu am mai scris acum puteti sa-i multumiti, pentru ca m-am intors....

duminică, 7 decembrie 2008


El trebuia "sa moara"
De ce??
Pentru ca am baut sampanie candva, pentru ca am hotarat sa merg mai departe, dar mai ales pentru ca toate povestile au un sfarsit...Pentru astea, el trebuia "sa moara"!

vineri, 5 decembrie 2008

hold my hands


Astazi m-au obsedat mainile, de fapt intotdeauna m-au obsedat mainile cuiva..dar azi..azi am avut in minte toata ziua maine tinandu-se...iubesc acea impreunare a mainilor..mi se par sublime si poate ca firile sau sufletele a doi oameni nu se vor completa niciodata perfect insa doua maine unite par exact doua jumatati regasite asa ca te rog..tine-ma de mana..

put your lights on

Nu am apucat sa scriu ce e cu melodia de dedesubt si de ce imi place, dar daca ii asculti versurile vezi ca este o rugaminte disperata a cuiva care are nevoie de "lumina", de lumina ce o poate aduce cineva in viata noastra si ca indiferent de cat de maturi ne credem , pana la urma toti suntem " sinners" si ca mereu o sa fim doar niste fiinte care se tem de viata asa cum se tem copii de monstrii de sub pat si ca doar persoana iubita poate deveni ingerul care sa ne tina mana pe umar si sa spuna ca nu este nimic de care sa ne temem , si sa nu ne pierdem cumpatul. Asa o vad eu...o ruga..asa ma vad eu...un copil speriat de intunericul din sufletul meu si mai ales de intunericul din ceilalti care ii transforma in monstrii de sub pat....

joi, 4 decembrie 2008

miercuri, 3 decembrie 2008

Azi sunt mandra de mine...Oricum zilele astea m-am gandit la multe, se apropie ziua mea si toata lumea ma intreaba ce vreau drept cadou...eu spun nu stiu ...insa nu e adevarat stiu...Ceea ce vreau eu nu se poate cumpara...vreau prieteni adevarati, care sa nu ma mai vorbeasca pe la spate, vreau sa pot iubi fara sa imi fie frica si vreau sa pot trece peste orice obstacol imi ridica viata in cale...Asta vreau eu de ziua mea.

duminică, 23 noiembrie 2008

Omul , infailibil sau patetic?


Stiu de ce imi pare rau, nu e neaparat vorba de ceea ce am facut eu sau lumea ci ma gandesc la fiinta umana, in general.Uneori avem tendinta sa ne credem infailibili si totusi..sa dam gres e acel lucru la care ne pricepem cel mai bine. Credem ca Dumnezeu ne-a pus "stapani" peste pamant, cand de fapt el ne-a facut robi ai acestuia. Gandim ca avem ratiune si vointa; de fapt, suntem sclavi ai instinctelor, sentimentelor si dorintelor. Nimic nu ne este de ajuns niciodata si nimic nu ne poate multumi indeajuns incat sa spunem ca suntem fericiti cu adevarat.Am uitat sa ne bucuram de lucrurile marunte, sa fim fericiti pentru simplul fapt ca existam si pentru ca indiferent de cat de inlantuiti suntem de frustrarile noastre, totusi, SUNTEM si asta e lucrul cel mai important.Vorbind de fericire, nu stim sa o pretuim...Daca pui un om sa iti spuna trei momente in care s-a simtit cu adevarat fericit in viata lui acesta nu va sti, sau, iti va spune ca intotdeauna a existat ceva care l-a impiedicat sa fie cu adevarat implinit. Pune-l ,insa, sa iti spuna momente in care a fost nefericit si iti va putea insira povesti intregi, ar putea scrie romane despre nefericire si nici macar o scrisoare despre fericire. Ajungem sa sanctificam durerea psihica pentru ca o simtim mai ascutita si mai iute decat fericirea ,insa uitam sa glorificam oponenta acesteia , uitam sa multumim pentru caldura si sentimentul de siguranta si comfort pe care aceasta ni-l insufla; doar pentru ca suntem oameni si niciodata nu ne este ceva cu totul de ajuns...Nici macar durerea nu ne e suficienta, pentru ca ne cauzam singuri din ce in ce mai multa. Ati observat vreodata ca de fiecare data cand suntem fericiti ,noi facem ceva ca sa distrugem acea stare? Stiti, cel mai mare dusman al omului nu e omenirea ci el insusi, cu imaginatia sa debordanta care de fiecare data cand intalneste acel sentiment molatic si placut incepe sa o ia razna si sa gaseasca lucrurile in neregula cu acel moment, acea stare sau chiar acea traire. Se spune ca dragostea e oarba, insa e gresit, pentru ca nu ea e oarba; ci, imaginatia in acele momente calme incepe sa isi antreneze valurile si incepe sa nascoceasca povesti, astfel incat atunci cand ea ajunge sa isi tese panza si sa o intinda, deja iubirea paleste si ajungem sa vedem toate defectele celuilalt.Insa aici e o mica problema , iubirea nu e oarba decat in acceptia noastra. Ea ar trebui de fapt sa insemne altceva...iubirea ar trebui sa insemne sa cunosti defectele celuilalt, sa le vezi chiar mai critic decat ceilalti si sa le accepti ...asta ar trebui sa insemne de fapt " TE IUBESC", iti stiu defectele si calitatile, ti le recunosc, insa te iubesc cu atat mai mult pentru ele , deoarece ele te intrupeaza pe tine. Ar trebui sa inlocuim aceste 2 cuvinte care oricum si-a pierdut valoarea pentru ca le spunem mult prea usor, cu fraza: Iti cunosc defectele si totusi nu fug de tine ci stau..Candva cineva m-a "criticat" , spunandu-mi o parte din defectele mele dar incheind cu fraza si eu totusi sunt langa tine, atunci m-am suparat si nu mi-am dat seama ca acele cuvinte au fost mai valoroase decat oricare te iubesc sau tin la tine sau orice alta fraza care m-ar fi bucurat.Oricum, sentimentele astea sunt relative pentru ca noi ca oameni suntem astfel, ne credem mari si tari insa suntem fiintele cele mai demne de mila care pot exista. Suntem patetici prin insasi natura noastra, pentru ca avem nevoie de acceptarea celorlalti pentru a ne simti oameni, pentru ca am face orice pentru un comfort material si totusi nu facem nimic pentru cel psihologic, pentru ca ne credem stapanii pamantului, insa in loc sa il protejam, il distrugem , pentru ca ..pentru ca...si lista ar putea continua...pentru asta imi pare rau...pentru noi ca specie, pentru patetismul din noi si pentru fragilitatea care ne formeaza ca homo sapiens. Insa, am spus k instinctele, sentimentele si pasiunile ne fac slabi si supusi damnarii, dar, tot acestea, daca am invata sa le pretuim si sa le mai cedam uneori, sa nu fim asa rigizi, tot ele ne-ar putea ridica la rangul de zeitati...pentru ca ceea ce ne face diferiti nu este ratiunea, ci simtirea.In concluzie, imi pare rau pentru fiecare dintre noi...

Imi pare rau


Azi imi pare rau, dar nu stiu pentru ce sau de ce...o urma de regret mi-a umbrit constiinta..Nu e nimic deosebit dar imi pare rau...Azi imi cer iertare..mie, tie, voua, vietii.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Gri


Ciudat, dar de cand e tata acasa am o dispozitie foarte buna.Azi am facut testarea psihologica ptr carnetul de soferi si m-a pus sa desenez un copac...si am desenat si dupa mi se zice: ai nevoie de afectivitate de fapt ca sa citez:" suferi de un deficit de afectivitate" si asta dupa doar un copac desenat...oare ce ar spune daca ar citi aici? In fine...ma gandeam zilele astea la copilarie si la viata la tara cum era cand mergeam la bunica vara si la viata in oras...e asa gri...adica orasul pare gri..Pare doar un zid despartitor intre monotonie si placere...vb filozofului Mill: fericirea= placere si satisfacerea acesteia.Momentan griul acestui oras mi se pare ca impiedica acea placere a trairii vietii in adevaratul sens al cuvantului.Griul asta ma duce cu gandul la moarte..Singurul lucru colorat pe care il vad sun toate acele "fite autohtone" platinate, cu mult roz pe buze si trase la xerox si ma duc cu gandul la decadenta..La prostie, monotonie si mai ales la ceva foarte comun, indiferent de ceea ce cred ele, si anume ca sunt interesante..candva intorceam si eu capul sa ma uit la ele , sau dupa ele.Acum, intorc capul in continuare, numai ca in directia opusa lui.Prefer griul orasului. Ma duce cu gandul la Bacovia, la moarte, la sicrie arse dar mai ales il vad ca pe ceva anarhic, dar e griul meu...E griul ce se instaleaza si in mine si sunt sigura ca e griul ce se instaleaza in fiecare om la un anumit moment , producand in acesta o ruptura si dand nastere sentimentului de indrepartare, de solitudine si de raceala.Si totusi..imi place acest gri...E anarhie, poate e haos ,dar undeva in dezordine, cand linistea coboara reusesc sa ma gasesc pe mine in aceste fasii haotice ale orasului.

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Pfff...povestea asta se afunda tot mai mult...vreau sa evadez....nu e un basm, nu are cum sa aiba happy ending indiferent de ce spune lumea...aici e sfarsitul si nu e happy deloc...eu am sfarsit cel mai rau..eu sunt cea care e vazut cu doua fete bineinteles...oricum ar fi, incepe sa ma doara exact in posterior...

joi, 13 noiembrie 2008


Azi-noapte mergeam pe strazile orasului.. era atat de pustiu, nici un suflet nu ii tulbura linistea, nici un picior de om nu ii calca asfaltul dur.Mergeam agale si ii admiram linistea...si pustietatea, atat de mult m-am identificat cu el, suntem la fel: pustii, silentiosi si duri. Nu stiu de ce dar orasul abandonat mi-a fost consolare azi-noapte, mi-a fost companie...eu ma pierdeam in linistea lui si el se lasa mangaiat de sunetul pasilor mei..doar eu ii incalcam sacritatea ce el si-o asternuse odata cu lasarea noptii.Doar respiratia mea se auzea in ecou si numai rasuflarea mea taia aerul rece. Ce pustiu..si ce solemn putea fi acest univers cristalizat. Zgomotul pasilor trada insa acea clipa sublima, ii lua din magie si totusi o acompania numai bine..stiati ca si singuratatea poate deveni companie? eu am aflat aseara, si e asa linistitoare, tocmai prin simplitatea si prin gravitatea ei..

miercuri, 12 noiembrie 2008

how you remind me


Incet, incet invat sa iti spun adio..e bine..vorba melodiei:
This time I'm mistaken
For handing you
A heart worth breaking
Dar incep sa ma ridic, si imi aduc aminte cine sunt..Nu sunt persoana care o cunosti tu, nu sunt fata care e acolo pentru tine de fiecare data cand ai nevoie si care iti suporta toate toanele,nu ...fata aia a existat doar pentru tine...Eu,( poate e doar masca mea de optimism care vorbeste acum, dar daca e asa inseamna ca ma mint singura si totusi sa o las sa vorbeasca) eu sunt cealalta, eu sunt fata care nu se implica si pentru care o relatie este buna atata timp cat nu consta in prea multa apropiere, vorba unei prietene: "tu nu esti fata aia dulce si draguta sau nici macar amabila..esti rea! si ce e mai grav este ca o faci fara sa stii, tu chiar crezi ca nu gresesti desi poti fi foarte afurisita" da...asta sunt eu..si asta o sa fiu iar de acum incolo..Invat sa zbor doar...tu ma trageai in jos, din cauza ta nu puteam zbura, insa acum , invat sa o fac..tacerea nu imi mai e cavou, visul nu imi mai e refugiu decat noaptea, fara extensii inutile pe parcursul zilei.E timpul sa imi scot din minte aceasta stare deliranta in care m-ai tarat si sa reinvat sa fiu eu: rea, scorpie, dar si persoana care te poate face sa crezi exact ce vrea ea.Intrebarea e : ma crezi?

luni, 10 noiembrie 2008

astazi am facut schimb de link pe: www.schimbdelink.ro se pare ca totusi vreau sa ies din anonimat...

duminică, 9 noiembrie 2008

Decizii , speranta, dorinte.

M-am hotarat. Incepand de azi o sa aplic acelasi tratament pe care il aplicati si voi: ignoranta..E mai bine sa fii un ignorant decat sa iti pese de altii pentru ca oricum oamenii intotdeauna pleaca si toti dezamagim mai devreme sau mai tarziu,asa ca e randul meu acum sa nu ma mai las dezamagita si sa incerc sa nu mai pun la suflet..e randul sa fac ce vreau eu si nu ce vor altii..e randul meu sa trag aer in piept, sa infrunt realitatea si sa nu ma mai ascund. E momentul cand imi ridc aripile si voi invata sa zbor..E clipa cand trebuie sa renunt sa ma mai poarte altii pe aripile lor si sa invat sa le pot folosi pe ale mele.Nu mai pot depinde de voi ca sa ma simt eu..E randul sa fiu eu pentru ca asa cum spuneam candva :ASTA SUNT SI CU ASTA DEFILEZ! nu mai vreau sa imi folosesc timpul pentru a fi acolo langa cineva care nu merita, nu mai vreau sa las tacerea sa imi inunde mintea si singuratatea sa imi comprimeze sufletul.De azi va las in urma pentru ca nu mai pot merge incet..am nevoie sa alerg...asta vreau sa alerg , pentru ca mi-e dor de ceea ce eram: mi-e dor de persoana care se aseza pe iarba si statea ore sa priveasca cerul, simtindu-se implinita doar pentru ca fiecare stea i se parea o minune...o sursa de lumina si speranta..mi-e dor sa rad si sa mi se lumineze fata ..mi-e dor sa simt bucurie in simpla senzatie pe care o produce vantul cand adie , vreau sa reinvat sa ma bucur de lucrurile marunte. Vreau sa fiu copil..De astazi asta o sa incerc sa fac...sa fiu libera...

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

NU si totusi...DA


Mi s-a adeverit presentimentul, ceva rau s-a intamplat...as vrea sa sterg totul cu buretele ,sa nu mai fiu asa cum sunt.Acum putin timp puteam privi in urma si spune ca nu am regrete..in ultima vreme insa, regret tot ceea ce fac, tot ceea ce sunt, tot ceea ce sunteti, tot ceea ce esti.Ce folos ca regret daca nu pot sa ma schimb? Cineva imi spunea ca nu exista nu pot ci acum chiar e vorba de ceea ce nu vreau.Si mi-a mai spus si ca degeaba ti-am spus tie NU daca nu am facut-o si in cazul meu.Nu tie trebuie sa iti spun NU, ci mie.Si avea dreptate...dar e mai usor sa ma prefac, sa te privesc si sa iti spun :NU ,decat sa recunosc adevarul si sa imi spun si mie acelasi lucru.E usor sa neg in fata ta pentru ca apoi sa strig in mine cat ma tine inima si constiinta ca e DA, ca tu esti DA pentru mine ,si totusi vreau sa fii: NU.

joi, 6 noiembrie 2008

miercuri, 5 noiembrie 2008

back to basis


Ascultam o melodie astazi...destul de draguta ea..versurile mi-au atras insa atentia.Se numeste "Falling or flying"..Si o ascult pentru ca dispozita mea s-a inrautatit iar..si asta ma face sa revin pe blog si sa postez...Ciudat, dar nu pot scrie decat cand sunt trista sau ceva nu e in regula.Asa ca am revenit...Ieri am avut toata ziua un presentiment aiurea nu stiu de ce dar cred ca ceva rau o sa se intample...Si ce e mai grav e ca ii simt lipsa iar, insa in alt mod..intrebarea care imi vine in minte este: Tin la el pentru ca nu vreau sa fiu singura? Ma agat de el pentru a nu ma adanci in mine? Am nevoie de el pentru ca am nevoie sa imi canalizez atentia intr-o directie? Raspunsul: Probabil ca da. Ma inspaimanta ideea de a ramane singura..asta a fost frica mea toata viata, dar asa cum se spune: de ceea ce ti-e frica de aia nu scapi si eu sunt dovada vie.Sunt singura cuc si ma oripileaza acest gand.Sunt o optimista din fire dar acum insa optimismul meu a ajuns doar o masca pe care mi-o agat in fiecare dimineata cand ma ridic din pat.Un zambet mare mi se intinde pe buzele crispate si crapate din lipsa de apa...Nu vreau apa, nu vreau mancare, nu vreau nimic...Imi ajunge masca mea de optimism.As vrea sa o sparg insa dar nu o sa o fac...Ea sunt eu acum..Sau eu sunt ea acum...una din doua.

duminică, 2 noiembrie 2008

good mood


Astazi ma simt un pic mai bine...dispozita mea e un pic mai colorata..si toate numai datorita zilei de vineri...si ce daca sunt rea?si ce daca imi permit sa rad de ea?o fac ptr ca imi permit..pentru ca pot si pentru ca am dreptate:D iar in ceea ce priveste cealalta problema sunt atat de dezamagita incat tot ce mai pot spune e : FRANKLY, MY DEAR, I DON'T GIVE A DAMN!!! asa ca...go screw yourself( ca de obicei,- manuela e prietena ta cea mai buna) :))=))

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

scrisoare..

Pentru prima oara am lasat garda jos, pentru prima oara nu am mai vrut sa fiu cealalta..sa ma dedic tie...am vrut sa fac lucrurile bine si am ajuns prin a le strica mai mult..IMI PARE RAU...imi pare rau ca am intrat in viata ta dar mai ales imi pare rau ca te-am lasat pe tine sa intri in a mea..as vrrea sa te ignor, sa nu te mai vad, dar nu pot.. As vrea ca atunci cand tu ridici privirea ca sa ma privesti cu dispret sa pot face la fel..mi-as dori ca de fiecare data cand ma intrebi ce vreau sa iti pot raspunde: in orice caz nu pe tine. As vrea sa stiu de ce te ascunzi in tine si de ce iti doresti atat de mult ca nimeni sa nu te vada, pentru ca eu te vad..Pentru ca , cu cat te incapatanezi sa ma indepartezi cu atat mai mult vreau eu sa ma apropii. Cu fiecare zi ce trece insa, ma dezamagesti mai mult..stiu ca ti-am promis ca o sa fiu acolo, dar poti sa fii fericit, pentru ca am obosit.. Nu mai vreau sa fiu acolo,,si totusi da...In schimb, tot ce mai pot spune acum e un frumos si direct: Du-te dracului!

P.S. Daca nu iti place te poti intoarce oricand la a fi dobitocul din totdeauna.

joi, 30 octombrie 2008

Nimic

Mai lasa-ma sa stau un minut...nici o secunda in plus..stai pentru un minut si ascunde orice urma de regret, sterge trecutul..ascunde vitorul si opreste prezentul. Cat calm, ce liniste...ce frumos e Nimicul..Ce sigur e vidul, ce ademenitor e intunericul..

miercuri, 29 octombrie 2008

Vreau....


e seara, e liniste si ca de obicei o melodie se aude pe fundal...e acolo doar ca sa nu fie liniste deplina..nu o mai aud..nu o mai inteleg...doar rasuna undeva in surdina..e monotona .Eu nu mai sunt aici...nu... Ma uit la fragment si vad un cuvant ce se repeta: nu. Duce cu gandul la nulitate..dar nu e asa , duce cu gandul la tristete..poate ,duce cu mintea la singuratate?...sigur, insa nu asta e scopul ci ma gandesc unde dispare seara persoana de peste zi?Tot ce e da peste zi , devine nu seara.: Un chicot devine oftat, o melodie devine un zumzet iar gandurile prind viata..as vrea acum sa le fac sa taca..sa le sterg, ziua e asa usor sa fug de ele..e asa simplu, le pierd doar cu un gest insa seara, patul ma imobilizeaza iar ele imi gauresc mintea ca un holsurub din autofiletanta tatei, peretii . Tata...oare unde e? dar mama? oare se gandesc la mine? caci eu ma gandesc la ei in fiecare zi...si as vrea sa pot spune: VA IUBESC! dar nu pot, nu am facut-o niciodata asa cum as vrea, iar cand am spus-o nu suna asa cum trebuie..totusi ...nici mama si nici tata nu sunt scopul postarii.
Scopul: EU! Sunt egoista..macar aici pot fi , caci in viata nu imi iese, dar aici refuz.REFUZ LUMEA, REFUZ TOT! acum vreau sa fiu eu...si totusi nu...Nu vreau sa fiu eu,..vreau sa fug de mine...vreau sa evadez, vreau o experienta din aceea extracorporala sa mi se ridice sufletul si sa imi priveasca corpul de jos, vreau...vreau sa infrunt ceea ce e rau...VREAU ,VREAU , VREAU..si ce folos?

inca ceva ce nu se poate


Azi vreau sa zbor...as vrea uneori sa am aripi: tacerea mi-e mormant si as vrea sa pot sa ma ridic deasupra, ori sa ma scufund adanc oriunde numai nu aici. Insa azi dorinta de a zbura mi-a invadat creierul asa cum imi navaleste sangele in obraji de fiecare data cand fac ceva gresit si nu o pot ascunde. Asa e si cu dorinta mea de a ma ridica de pe pamant nu o pot ascunde. Nu imi mai ajunge pamantul..ma sufoca, nu imi da aer destul asa ca vreau sa plutesc ...sa levitez in atmosfera unde sa am destul aer pentru a putea gandi sau simti sau oricum ar fi dar sa fie undeva deasupra..deasupra ta,deasupra voastra.Ma sufocati!
Aseara spuneam k imi aud iar gandurile...da..si sunt asa multe si asa confuze,asa ca fug iar, ca intotdeauna, ma indepartez(pacat ca nu zbor)..poti simti cat de departe sunt? ma mai poti vedea? pentru k eu am incetat sa o fac demult...

marți, 28 octombrie 2008

Abandonare


Astazi ma gandeam de ce ma incanti atat de mult..ce ai tu si nu are altcineva.Raspunsul: abandonare. Cat de usor era sa ma abandonez in tine, sa ma pierd in ochii tai, sa ma pierd in bratele tale: asfi putut sta asa cu orele, nemiscata ... da, asta era raspunsul: ABANDONARE. Ce dulce poate suna cuvantul asta ... Astept clipa cand o sa ma pot abandona iar in alta persoana pana atunci invat sa ma abandonez in mine, in propriile mele ganduri....Dupa mult timp , le pot auzi iar si e oricum mai bine decat sa aud pe altii.

duminică, 26 octombrie 2008

Care e treaba cu noptile?


Este duminica seara abia, insa urmeaza lunea, ceea ce ma face sa ma intreb: oare care e treaba cu noptile de luni?Pentru mine aceste nopti sunt cele mai deprimante, sunt serile in care decad cel mai mult pe plan moral, luni seara singuratatea e mai apasatoare ca niciodata.Oare e pentru ca incepe o noua saptamana, pentru ca odata cu lunea mai incepe, teoretic, inca o saptamana de chin, inca 7 zile in care deschid ochii dimineata si ma gandesc ca nu am pentru ce sa ma ridic din pat? Nimic din lumea de afara nu ma imbie sa ies, sa renunt la noapte...pe cat de greu adorm pe atat de dulce mi se pare somnul cand in final reusesc sa ma abandonez in el.Totul e posibil in vis, iar eu visez in fiecare seara.Poate asta e motivul pentru care nu vreau sa ma mai trezesc vreodata.In acest taram totul e posibil, e sigur, e asa cum vreau eu sa fie. Am inceput sa imi dezvolt capacitatea de a-mi selecta visele: cand ceva nu imi place deschid ochii pentru a sterge acea scena pentru ca mai apoi sa ii inchid iar reluand de unde ma simteam eu comfortabil, sau poate doar pentru a repeta acelasi scenariu iar si iar...ciudat. Insa asta nu are nici o legatura cu motivul pentru care urasc lunea. Inca ma gandesc la asta. Nu stiu daca timpul care urmeaza ma sperie sau gandul ca a mai trecut o saptamana si eu tot nu gasesc motive sa ma ridic dimineata din pat.
Ceea ce ma sperie in aceasta situatie este ca intr-o zi chiar o sa cedez gandului ca nu am de ce sa ma ridic si o sa raman acolo...o sa visez etern. Asta ar insemna insa ca nu o sa mai pot sterge ceea ce nu imi place sau sa revisez ceea ce imi ofera liniste si pace. Acea reverie in care sa ma afund cu totul ar mai exista?
Intreaga idee ma duce cu gandul la moarte, nu sinucidere ci moartea normala, fireasca, insa nu acest tip de moarte imi da de gandit, ci acea moarte morala. Cea din urma am experimentat-o de multe ori.Moartea fizica ma sperie doar prin prisma faptului ca nu pot sa nu ma gandesc ce se va intampla cu mine, cu noi?

introducere


Am vrut sa scriu undeva poate din ideea ca astfel nu o sa imi pierd gandurile , pentru ca nu vreau sa imi uit starile si mai ales pentru ca indiferent de ce sustin : imi place sa scriu. E cea mai usoara metoda de evadare: nu vreau sa plac nimanui si nu am nevoie sa intru in gratii cuiva, e simplu: scriu pentru mine si o fac pe un blog pentru ca uneori as vrea sa spun cuiva aceste stari..si asa e simplu: sincer si anonim:D

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Tacere


Noaptea aluneca usor peste oras…totul este inundat in intuneric iar ecouri incep sa se auda iar…ecouri, soapte, oameni sforaind sau poate nu. Poate asta e sunetul pe care il pot scoate: singurul lucru pe care inima lor inasprita il poate emite prin faringele ce a scos prea multe sunete inutile.Poate asta este singurul lucru sincer care il va scoate gatul lor vreodata..si nici acesta nu e deschis, ci e infundat. O nara il astupa,insa, e singurul lucru real pe care il pot spune , pe care nu il pot controla…cel mai adevarat…Acest sunet gajait …Sau poate asa ar trebui sa le sune vocea: un sunet infricosator,hilar sau chiar straniu .Poate asta sunt si ei de fapt .Si totusi din toate aceste sunete unele se disting mai bine: unele tipate,altele doar soptite,dar care se vor auzite. Si totusi nu se pot transmite;Insa seara, cel care se aude cel mai bine este sunetul pe care o inima neodihnita il poate scoate.Apropie-te si incet vei auzi cel mai dulce si totusi cel mai infiorator lucru..Ascult-o doar o secunda., dar vino destul de aproape….ai curaj..stii ce se aude?
Daca esti destul de aproape o auzi cum moare, cum se sparge cu fiecare secunda .Usor, silentios si totusi fatal…acel mic cutremur ce are loc in acea inima neodihnita e cel mai trist lucru pe care il poti auzi vreodata…In urmatorul moment : liniste…nimic nu se aude …si apoi urmeaza cel mai ascutit tipat…e constiinta..ii moare perechea.Si voci iar incep sa suiere.. e doliu…e negru..e trist ,e singur..Noaptea acopera tot.Nimeni nu va sti dimineata ..nimeni nu va intreba ce inima a mai murit..nu/…toti se vor trezi si isi vor vedea de ale lor…vieti minuscule , insignifiante.Si totusi asta va fi maine.
ACUM E NOAPTE…
Iar eu…eu am curajul sa ma apropii..sa incerc sa ascult acel sunet…sa incerc sa il gasesc.E asa departe si totusi e aproape…stai…nu sufla…. Mi se pare cunoscut..E o soapta…fugi!! Nu veni aproape…nu analiza..nu ma lasa sa mor si la auzul acelor ultime soapte disperate se aude si ultimul tipat…e ascutit si acopera noaptea…si inca se aude…si am realizat…Am murit…in seara asta a fost inima mea ce si-a ingropat mizeria …ce m-a ingropat… .
Si totusi sunt inca aici…fara inima…cu o farama de constiinta si …si mai ce?Aaa…si noaptea. Inca o noapte se arunca in fata mea…inca un val negru acopera totul, insa daramata, nu mai aud ecouri sau voici ci aud….: TACERE,si.. indoliata, as vrea sa inchid ochii sa acopar aceasta tacere cu una mai dulce , pierduta in visare, insa nu pot…Nu stiu ce e de ma impiedica: emotie, insomnie , neliniste , sau poate frica ca moartea inimii este de data asta definitiva, ca inima mea nu va mai renaste din cenusa ca pasarea Phoenix? Nu o pot denumi, dar ceea ce stiu este ca nu ma lasa sa imbratisez a noptii tacere.Orele trec greu , timpul parca ar vrea sa stea in loc, iar mintea mea este imprastiata in patru zari, macinata de ganduri fara sens, fara noima… aruncate sau chiar uitate in coltisorul acela mic de constiinta care a mai ramas.Ciudat cum resturile ramase devin brusc mai vii..mai aprinse, mai recente,mai dureroase.
As vrea sa le adun, sa le transform in ceva concret…Oare de ce nu e posibil?De ce trebuie sa fie asa greu si propriile ganduri sa ti le aduni?Oare si mintea tine doliu?Oare e pentru ca mi-a murit inima?
Hmm, avem pretentia ca altii sa fie sinceri cu noi, sa ne spuna adevarul, cand de fapt nici macar noi insine nu putem fi sinceri cu persoana noastra… E bizar, uneori poti cunoaste, totusi, mai bine pe altcineva decat pe tine insuti.Ce trist….la fel de trist ca noaptea asta..la fel de trist ca sunetul pe care noaptea a inceput iar sa il emita-nu mai tine doliu-.Parca e …parca e o soapta ce se pierde odata cu fiecare secunda, dar… se repeta, e monoton , la fel ca noaptea.Insa daca se pierde oare imi renaste inima?Oare va mai fi iar cum a fost?
Oare viata e chiar asa zbuciumata? Sincer, nu vreau sau nu pot sa cred asta..fiecare isi face viata cum vrea, dar noi, avem placerea insangerata –parca suntem marcati, la fel ca vitele- sa ne complicam singuri viata. Ne plac saradele, toti purtam cate o masca.As vrea sa am un ciocan…Unul cu care sa sparg aceste masti de gheata, imobile, ce nu tradeaza emotii-sa vad ce cred oamenii cu adevarat.Oare sunetul gajait din timpul somnului ar deveni sunetul ce unii l-ar scoate zilnic in loc de cuvinte articulate?Oare ce ar fi daca am ramane fara masti?Ar izbucni razboaie, sau am avea pace pentru totdeauna?Multe intrebari…raspunsuri putine..poate le voi afla vreodata, dar in alta noapte tacuta pentru ca acum aud din nou ecouri…am renascut pentru a muri iar,in alta noapte.